Războiul cu educația – faza pe învățătoare

Foto: Iosif Berman, Copii jucându-se pe uliţele inundate

 

Citesc cu stupoare o serie de articole despre educație. Autorea, auto-intitulată ”consultant în educație” critică neobosit școala de stat. Care e problema? E normal să criticăm. Da, e normal, doar că ar fi bine, atâta timp cât ne mai și pretindem consultanți în educație să ne punem niște întrebări cheie. Doamna Oana Moraru, căci despre  ea este vorba, nu și le pune, așa că o să îmi permit să i le pun eu:

  1. Pe ce se bazează Oana Moraru când afirmă că doamnele învățătoare își aleg copiii pe care îi vor avea la clasă? A făcut vreun studiu statistic, a făcut interviuri în profunzime cu părinți și alți profesori? De unde știe ea sigur că peste tot, zeci de mii de învățătoare fac la fel?
  2. Dacă ea acuză învățătoarele că își aleg copiii în funcție de statutul socio-profesional al părinților, ea, doamna Oana Moraru cum și-i alege la școala pe care o conduce? Sau este vorba despre o școală privată pentru copii care provenind din medii sărace și care nu plătesc nici o taxă?
  3. Cum poate un copil cu inteligență ”naturală” pe care îl ”exploatează” învățătoarele și profesorii pentru a câștiga, chipurile, concursuri și bani să își valorifice acea inteligență fără școală și fără pregătire suplimentară?
  4. Oare poate ”inteligența naturală” să fie atât de puternică încât să răzbată chiar într-un caz limită în care părinții pleacă în străinătate și bunicii retrag copiii de la școală?
  5. Să înțelegem acum că ar trebui să blamăm profesorii și învățătoarele că pregătesc copiii pentru olimpiade?

O să încerc, din perspectiva unui cadru didactic, să ofer câteva răspunsuri la aceste întrebări. În primul rând nu mi-aș permite să fac generalizări cu privire la întregul corp profesoral. Cred că ar fi nevoie de cercetări sociologice serioase înainte să ne putem forma o părere. Ce pot să vă spun e bazat pe propria experiență. Prin urmare, mă feresc să dau verdicte. Încerc să ofer o altă perspectivă. Cred că lucrurile pe care le incriminează doamna Oana Moraru sunt uneori absolut normale. Firește că învățătoarea, mai ales în comunitățile rurale unde oamenii se cunosc destul de bine, dorește să aibă în clasă copii pe ai căror părinți îi simpatizează. Ce facem aici? Poliția sentimentelor? Să nu uităm că, de multe ori, învățătoarele sunt chemate la școală, fără să fie plătite, în weekend, cu ocazia zilelor porților deschise pentru a se cunoaște cu viitorii părinți ai căror copii urmează să intre în clasa pregătitoare. Noi am ales o doamnă cu performanțe la competiții pentru că fiica noastră a îndrăgit-o. Alți părinți au mers către o doamnă care este recunoscută pentru performanțele pe care le are cu copiii retrași. Pe formularul de înscriere puteai opta pentru o doamnă învățătoare sau alta. Unde e crima?

La a doua întrebare putem găsi răspunsul pe site-ul școlii patronate de doamna Moraru. Costă 1000 de lei să-ți trimiți copilul acolo. Nu există program de burse sociale pentru copiii nevoiași. Adică, selecția ”fascistă” pe care o incriminează doamna Moraru în cazul învățătoarelor care vor copii de părinți ”cu stare”, se face pe față și în lumina zilei în cazul școlii private. Deci? Are doamna Moraru intenția de a primi copii cu probleme din familii marginalizate în școala ei ca să le dea o lecție colegelor de la stat? Altminteri, cu scuzele de rigoare, putem suspecta că le acuză pe colegele ei de la școlile publice că îi suflă clientela.

Mitul ”inteligenței naturale” face încă ravagii, iată, chiar în cazul ”consultanților în educație”. Sigur că inteligența și înclinația genetică joacă un rol important în devenirea noastră ulterioară. Dar ca să afirmi că există copii atât de inteligenți încât s-ar descurca oricum e pură naivitate. Cunosc o persoană care făcea calcule matematice complexe de la cinci ani. Șansa unei mame învățătoare, a unei profesoare de matematică excepționale în generală și a unui diriginte profesor de matematică în liceu au contribuit decisiv la valorificarea acestei inteligențe native.

Să ne imaginăm acum, pentru a răspunde la cea de-a patra întrebare, că persoana despre care vă vorbesc ar fi avut neșansa unor părinți plecați la muncă și a unor bunici care să o retragă de la școală pentru a munci la câmp. Ce se mai alegea de acea ”inteligență naturală”. Oare câți dintre cei 20% dintre copiii care abandonează școala au această ”inteligență naturală”?

Sigur că școala românească ar trebui să facă mai mult pentru copiii dezavantajați, sigur că ar trebui să premiem și profesorii care reușesc să aibă performanțe cu copiii cu mai puține înzestrări naturale, cu copiii din medii defavorizate. Totuși, a blama acum profesorii și pentru olimpiade este pur și simplu absurd. Din nou, incriminăm niște lucruri firești. Observi că un elev are o înclinație pentru materia pe care o predai. Ce faci? Te faci că nu vezi? Sigur că e o graniță fină între aceste lucruri și situația în care te apuci să ”vânezi” asemenea elevi și să lucrezi doar cu ei ingnorând restul clasei. Sigur că sunt profesori care ar face orice să-și treacă în CV un succes la olimpiadă. E adevărat că sunt și multe tentative de fraudare, blaturi și nedreptăți. Din experiența mea însă, oamenii care lucrează cu copiii pentru olimpiadă sunt oameni dedicați, pasionați.

E un efort colosal să pregătești copii pentru o competiție de asemenea anvergură. Nu am făcut o cercetare statistică, pot să aduc în discuție, din nou, exemplul personal. În anul 2008 am petrecut, într-o zi de sâmbătă, peste doisprezece ore să corectez lucrări la faza pe municipiu a olimpiadei la logică și argumentare. Inutil să vă spun că n-am primit absolut nici un ban. Examenul fiind de trei ore și subiectele dificile, deși nu erau multe lucrări înscrise în competiție, trebuia să corectezi cu maximă atenție, să fii atent să urmărești întocmai baremul. Apoi, trebuia să te consulți cu celălalt coleg de la corectură. Nu declar aceste lucruri ca să mă victimizez, ci ca să îi fac pe cititori să înțeleagă că olimpiada presupune o muncă asiduă în care sunt angrenați, fără să fie plătiți, mulți profesori. O muncă pe care acum o blamăm, culmea, în numele egalității de șanse clamată de o persoană care oferă educație numai pentru copiii bogați.

Olimpiada presupune un soi de avantajare al celor care au inteligență nativă. Totuși, măcar e vorba despre inteligență, nu despre grosimea portofelului părinților.

 

 

Share: facebookredditmailfacebookredditmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website