Gabriel Resources: mecanismul unui tupeu de 4.4 miliarde de dolari

Preambul și context

Pe 30 iulie 2015, Gabriel Resources înscrie o cerere de arbitraj împotriva României la ICSID (International Centre for Settlement of Investment Disputes) pe lângă Banca Mondială invocând suita de tratate bilaterale de investiții între Canada, Marea Britanie și România. Gabriel Resources este o companie de exploatări miniere înregistrată în Canada, dar care are birouri și în Marea Britanie. Pe 21 iulie 2015, Gabriel Resources emite un comunicat de presă în care voalează textual realitatea de pe teren, nefăcând absolut nici o referire la studiile publicate de organizația Alburnus Maior care arată impactul ecologic catastrofal al unei explorări miniere la Roșia Montană.

Pretențiile lui Gabriel Resources încep de la a susține că România a încălcat tratatul bilateral de investiții încheiat la București pe 8 mai 2009 între Canada și România (TBI Canada) și tratatul bilateral de investiții încheiat la Londra între Marea Britanie și România pe 13 iulie 1995 (TBI UK). Anume, din TBI Canada, a fost încălcat:

  • articolul 2, care spune că investitorii trebuie tratați echitabil, bucurându-se de securitate și protecție totală
  • articolul 3, care spune că investitorii străini se bucură de aceleași drepturi cu investitorii locali, având drepturi egale cu aceștia să se folosească de roadele investițiilor lor
  • articolul 8, care spune că investițiile și roadele investițiilor nu pot fi naționalizate decât doar “pentru scop public” corelate cu despăgubiri  prompte și adecvate

Din TBI UK au fost încălcate, după pretențiile lui Gabriel Resources:

  • articolul 2, care spune că investițiile străine se vor bucura de tratament just și echitabil, vor beneficia de protecție deplină, iar statul nu va boicota managementul, uzul, și produsele investițiilor
  • articolul 3, similar cu articolul 3 din TBI Canada
  • articolul 5, similar cu articolul 8 din TBI Canada

Pe 30 iunie 2017, Gabriel Resources depune un moratorium de cerere de despăgubire de 4,4 miliarde de dolari americani, pentru că statul român nu a răspuns amiabil la cererile de rezolvare a disputei inițiate în 2015. Prima audiere în dosar va avea loc în perioada 9-20 septembrie 2019, conform unui articol publicat de Reuters, care nu prezintă deloc unghiul dezastrului ecologic ce ar putea fi cauzat și nu face referire nici la nenumăratele proteste masive ce au avut loc împotriva exploatării de la Roșia Montană. Articolul a fost preluat și de The Globe and Mail (ziar major canadian care a mai scris despre acest caz, la fel de tendențios) și de CNBC. Situl juniorminingnetwork.com declară suma de 5.7 miliarde de dolari canadieni, precum o declară și comunicatul de presă emis de Gabriel Resources pe 29 iunie 2017.

 

Despre ICSID/ISDS și mecanismul tupeului corporatist

 

Economistul Guy Standing, descrie în cartea sa The Corruption of Capitalism, cum ICSID (Centrul Internațional pentru Reglarea Disputelor de Investiții) și ISDS (Investor–State Dispute Settlement – Reglarea Disputelor Investitor-Stat) sînt abuzate de capitalismul global pentru a extrage bogății publice de la țările slabe. ICSID face parte din grupul Băncii Mondiale. Ideea unui astfel de centru a pornit în anii 1950 în Germania când un grup de oameni de afaceri condus de președintele Deutsche Bank a dorit crearea unui mecanism de arbitraj care să le protejeze investițiile în țările în curs de dezvoltare. Ideea a fost preluată de Banca Mondială care a creat ICSID în 1964 în ciuda opoziției a 21 de state în curs de dezvoltare asupra cărora era îndreptat acest nou plan. De atunci, ISDS a devenit încorporat în peste 3000 de acorduri comerciale și de investiții, incluzând NAFTA (în 1994), TPP (între timp defunct), CETA (2014). Între 1959 și 2002 s-au depus mai puțin de 100 de cereri de arbitraj, dar la sfârșitul lui 2015 erau înregistrate aproape 700 de cereri ce implicau mai mult de 100 de țări. Aceste procese de arbitraj sînt o sursă bogată de venit pentru corporațiile multinaționale și avocații lor. Tupeul acestor corporații a extins noțiunile de “tratament just și echitabil” și “expropiere indirectă” spre a acoperi orice poate afecta cashflow-ul, iar definiția de investitor a fost extinsă pentru a acoperi pe oricine care are interes financiar.

Sistemul ISDS nu se conformează principiilor de justiție. Cazurile sînt audiate în secret de tribunale de arbitraj, ICSID fiind cel principal. Tribunalul constă din trei membri, aproape în toate cazurile aceștia sînt avocați corporatiști. Unul este selectat de corporație, altul de statul în cauză, iar cei doi trebuie să aleagă președintele. Dacă nu cad de acord, președintele e ales de președintele Băncii Mondiale care este american. Statele Unite nu a pierdut niciodată, nici un caz. Sistemul este o scamatorie creată de corporații în interesul lor de a extrage bogății din bani publici. Mai mult de jumătate din cazuri până în 2015 au fost în favoarea corporațiilor. Statele au câștigat doar în 37% dintre cazuri, și chiar dacă câștigă, trebuie să plătească costurile de arbitraj care sînt în medie 8 milioane de dolari, în unele cazuri ajungând chiar și la 30 de milioane. Un caz notabil este Guatemala vs. Goldcorp (altă companie canadiană de minerit aurifer) în care Guatemala a fost forțată să păstreze mina auriferă Marlin deschisă, în ciuda controverselor și problemelor grave umane și de mediu, fiind amenințată cu arbitraj ISDS. Există și cazuri unde arbitrajul a oferit daune de peste 1 miliard de dolari: companiei Occidental Petroleum i s-a oferit $1,8 miliarde de dolari în arbitrajul împotriva Ecuadorului, un echivalent de 2% din PIB pentru încheierea perfect legală a unui contract de concesionare petrolieră, după ce cu un an înainte Ecuador a găsit compania Chevron responsabilă de daune de mediu de 18 miliarde de dolari. La o scară și mai mare, în 2014 ISDS a oferit suma colosală de 50 miliarde de dolari în dauna Rusiei pentru naționalizarea forțată a companiei Yukos. Un alt exemplu este cel al Argentinei, care după criza economică majoră din 2001-2002 a încercat să implementeze măsuri de redresare economică de urgență care au afectat interesele investitorilor străini. Aceștia au forțat Argentina în arbitraj depunând 50 de dosare de daune în perioada 2001-2012 pentru o sumă totală de 80 de miliarde de dolari reprezentând 13% din PIB. Din 27 de cazuri rezultate din măsurile economice de urgență 30% au fost finalizate în afara curții, 44% au fost câștigate de corporații, iar doar 15% au fost câștigate de Argentina. În final, guvernul argentinian a fost obligat să plătească 900 de milioane de dolari, neincluzând costurile de arbitraj. Pentru multe alte exemple vezi cartea lui Guy Standing.

Judecătorii în arbitrajul Gabriel Resources vs. România sînt:

  • Horacio A. Grigera Naón, argentinian-american, avocat care în perioada 2001-2004 a lucrat la White & Case L.L.P, firma de avocatură angajată de Gabriel Resources
  • Zachary Douglas, australian, expert în arbitraj
  • Teresa Cheng, președinta tribunalului, chinezoaică

Corporate Europe Observatory (CEO) remarca într-un articol din 13 februarie 2017 cum CETA va avea un efect advers major împotriva României în cazul Roșia Montană pentru că va facilita Gabriel Resources accesul la arbitraj și în consecință le va crește șansele de a obține daune semnificative de la statul român. Raportul CEO poate fi citit integral aici. Autorul raportului, Pia Eberhardt, a declarat:

“Drepturile de VIP date de CETA investitorilor străini sînt de fapt un coup corporatist masiv. Aceste drepturi vor da puteri către zeci de mii de corporații să pretindă sume enorme de bani publici și să intimideze oameni de decizie.”

 

Rezistența împotriva tupeului

Rezistența împotriva acestui tupeu corporatist extrem de lacom, agresiv, netransparent, ipocrit, nedemocratic, adesea criminal, distructiv, partizan, subversiv, anti-libertate, anti-justiție, este vitală și absolut necesară. Mecanismul ISDS este foarte prietenos cu capitalul global și cu afacerile. Până în 2019 când vor începe audierile în dosarul de arbitraj, statul român trebuie să se mobilizeze puternic să reziste presiunilor corporatiste și să înfrângă definitiv această tentativă de jaf din avutul public. Mai mult, societatea civilă va trebui să ceară statului român să refuze ORICE PLATĂ de daune către Gabriel Resources. Nici un sfanț din banul public românesc, adunat din pensii nemajorate, din ajutoare sociale insuficiente, de la spitale rămase neterminate, de la autostrăzi neterminate, de la școli nerenovate nu trebuie să ajungă în visteriile canadiene.

 

Credit foto: Marc Pether-Longman

Share: facebookredditmailfacebookredditmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*
*
Website